Ceata de feciori, care în zi de Ajun de Crăciun aduc vestea Naşterii Domnului pe la casele credincioşilor, este o tradiţie de zeci de ani în Ţara Făgăraşului.
Nici în Ucea de Sus n-a lipsit acest frumos obicei păstrat cu sfinţenie din bătrâni.
Ceata de feciori se constituie în prima săptămână din Postul crăciunului când flăcăii satului se constituie în două cete, una de din sus-ul satului şi alta de din jos. Tot atunci se stabileşte cine este jude, vice-jude, crâşmar precum şi numărul celor ce vor participa în fiecare ceată. Se alege apoi o casă de găzduire unde ei pe toată perioada sărbătorilor de iarnă se vor întâlni şi chiar vor convieţui în special în zilele de Crăciun. Se tocmesc apoi instrumentişti ce-i vor însoţi pe la casele credincioşilor şi vor înveseli în serile de şezătoare sau horele(balul) ce se vor ţine de sărbători.
În ziua de Sf. Nicolae are loc o primă întâlnire la Căminul cultural din sat, nu este neapărat o horă, pentru că suntem încă în post ci mai mult o probă, o repetiţie pentru ceea ce va avea loc după Crăciun.
În Ajun de Crăciun, dis de dimineaţă cetele de feciori vin la Biserică pentru a primi binecuvântarea preotului, intonează o colindă, apoi se retrag spre casa unde îşi au gazda.
Prima casă colindată este cea a preotului paroh, apoi a familiilor ale căror membrii au preoţi, primarul satului, profesorii şi învăţătorii, doctorii şi inginerii, deci intelectuali satului apoi fiecare familie la rând.
Gazda îi aşteaptă pe feciori cu un colac mare pe masă deasupra căruia se pune o „pecie”, adică o bucată de muşchi de porc afumată, alături de o sticlă de rachiu şi câte un ban, după posibilităţi. Feciorii se aşază în jurul mesei şi încep să cânte câte o colindă-două. Apoi se continuă cu câte o colindă specifică pentru fiecare copil al gazdei – colinda copiilor. După aceste momente judele adresează – închină - gazdei urări de sănătate, pace şi belşug.
Colinda pe la casele creştinilor ţine pe la 2-3 de dimineaţă. De la ultima casă colindată până la gazda unde adăposteşte ceata se cânta o „Colinda Lungă”, o creaţie artistică păstrată şi moştenită din bătrâni în care se istoriseşte toată viaţa Mântuitorului de la ieslea binecuvântată din Betleem până la înfricoşătoarele şi mântuitoarele patimi ale Domnului de pe Golgota.
La 4 de dimineaţă clopotele Bisericii din sat chemă pe credincioşi la rugăciune.
Frumos îmbrăcaţi, cu mic şi mare sătenii vin la Biserică, lor li se alătură şi cele două cete de feciori frumos îmbrăcaţi în costum popular.
Spre dimineaţă, după Sf. Liturghie, fiecare duce pe la casele lor bucuria şi binecuvântarea Betleemului.
A doua zi de Crăciun după slujba de la Biserică se ţine Joc, adică bal; feciorii şi fetele se îmbracă în costum popular, în „straie româneşti” cum zic ei şi alături de ceilalţi săteni încep jocul din bătrâni, viu înrădăcinat în inima lor. Este o tradiţie în fiecare casă şi totodată o datorie ca fiecare părinte să-şi înveţe copiii la astfel de dansuri tradiţionale.
Între Crăciun şi Anul Nou se ţin şezători pe câte o uliţă din sat. Ucea de Sus se numără printre puţinele sate din Ţara Făgăraşului care mai păstrează acest obicei.
8-10 sau chiar mai multe femei de pe o uliţă se strâng la una din ele – gazda şezătorii şi alcătuiesc un „viers” adică o cântare prin care este lăudat fiecare băiat din ceată. Astfel alcătuit femeile merg către casa unde se află feciorii şi le cântă „viersul”. Ele apoi sunt invitate in casă, fiind servite cu un pahar de ţuică caldă. Din mulţimea de fete prezente acolo, feciorii aleg una sau două fete „cele mai frumoase” şi sunt închise în camera unde se află adunaţi colacii şi „pecile” şi îşi aleg cei mai frumoşi colaci apoi ies şi arată la toată şezătoarea ce colaci frumoşi au primit ele. Cu aceste „trofee” femeile revin la gazda şezătorii unde se pun pe veselie. La miez de noapte ele sunt vizitate de cetele de feciori cu care petrec până în zori de zi.
De menţionat că în noapte aceea nici un bărbat căsătorit nu se arată nici la şezătoare, nici pe stradă. E noapte femeilor, iar bărbaţii stau acasă cu copiii.
În ziua de Bobotează slujba la Biserică începe la ora 4 dimineaţa. După sfinţirea Agheasmei Mari, se iese la râul din sat. Era tradiţia ca flăcăii din ceată să facă în această zi baie în râu dezbrăcaţi. Am considerat o tradiţie nelalocul ei care nu are nimic de-a face cu această sfântă zi. De aceea am cerut sătenilor şi in special tinerilor să renunţe la acest obicei ruşinos pentru că e păcat să apari gol în faţa unui sat întreg. Numai cine are nevinovăţia lui Hristos de pe Cruce sau nevinovăţia pruncului de la botez să facă acest lucru?!. Aşa că am interzis apariţia în această postură. Am ţinut ca tinerii să aibă neapărat slip pe ei şi doar aşa să apară în faţa comunităţii.
Este obiceiul ca până a ajunge preotul la râu, tinerii din ceată să sară pe deasupra unui foc aprins pe malurile râului.
După ce preotul ajunge şi sfinţeşte apele, aruncă crucea în râu. Cel mai vrednic şi cel mai rapid dintre tineri prind crucea, după care băieţii încep o horă în mijlocul apei, ca o biruinţă a binelui împotriva răului.
În jurul orei 9 flăcăii se îmbracă din nou în costum naţional şi călare pe cei mai frumoşi armăsari defilează cu ei prin centrul satului, spre admiraţia sătenilor.
După slujba Vecerniei sătenii se adună la Căminul cultural unde are loc „Jocul”. Fetele îmbracă de data aceasta un alt costum popular diferit de cel din zilele de Crăciun.
Şezătoarea este o instituţie tradiţională a fetelor şi băieţilor având funcţie multiplă, toate izvorâte din hărnicia unui model de muncă şi într-ajutorare specific Ucii de Sus, Ţării Făgăraşului şi ţării întregi.
Fetele şi nevestele organizau şezători”să le treacă timpul mai uşor seara şi să aibă spor la lucru, după ce ziua întreagă s-au îndeletnicit cu alte activităţi casnice şi gospodăreşti, alături de bărbaţii lor, de părinţi sau socri”.
La începutul sec. XX, la Ucea de Sus erau şezători de fete separate de şezătorile boreselor(femei măritate). Fetele mergeau în şezători după ce”scăpau” de şcoală şi nu aveau voie mai devreme că era de învăţat. Periodic, învăţătorii treceau seara pe la şezători în vizită şi dacă observau eleve, atenţionau părinţii. Dacă însă părinţii unei fete intenţionau să-şi mărite fata, anunţau la şcoală.
Erau trei şezători de fete prin anul 1924 iar şezători de femei erau vreo 7-8. În anul respectiv erau, de asemenea, şezători ale mamelor cu „copchilele” lor şi acasă nu li se putea împotrivi nimeni.
Bătrânele mergeau la şezători laolaltă cu nevestele.
Numărul şezătorilor a fluctuat de-a lungul timpului în funcţie de modul de organizare, cât şi de numărul participantelor deoarece prin măritatul fetelor sporea numărul unora de la unele şezători în defavoarea altora. Astefle în jurul anului 1935, pe Uliţa a Rea(azi Uliţa frumoasă) era organizată trei şezători, pe Uliţa Robinceilor(Bărbăteştilor) erau 2-3 şezători, pe Uliţa Pandrii era o singură şezătoare, iar pe-ci-sus ieşeau toate fetele şi nevestele la Uliţa a Mare, orânduindu-se de la an de an câte 4 şezători.
Într-o vreme şezătorile de fete erau structurate şi după vârstă: o categorie până la 17 ani şi o categorie a fetelor mari.
Gazdele de şezătoare erau alese dintre familiile fără copii şi fără bătrâni sau la femei singure fiind păstrate mai mulţi ani în şir.
De prin anul 1950 se mergea în şezătoare şi cu rândul de la una la alta şi mai târziu şezătorile fetelor s-au împreunat cu cele ale nevestelor.
Se organizau şezătorile pe uliţă ţi după criteriul fecinătăţii dar erau situaţii când fete de pe uliţă mergeau în şezătoarea de pe altă uliţă sau mergeau neveste tinere în şezătorile în care au peţit, fiind la părinţi.
Nu se chema(invita) la şezătoare.
Cetaşele mergeau la gazda stabilită cu mult timp înainte, încât fetele îşi aveau gazdele lor, iar femeile pe ale lor, de la început până la încheierea sezonului dintr-un an.
Gazdele de şezătoare cunoşteau îndeaproape prin participare toate datinile acumulate de-a lungul a cine ştie câte secole sau milenii cu privire la instituţie. Îndeosebi gazdele şezătorilor de fete erau destul de autoritare, erau şi cumsecade, apropiate dar atente şi corecte purtând de grijă fetelor deoarece în fiecare seară aveau oaspeţi pe drăguţii unora dintre ele şi pe căutătorii celorlalte.
Într-o casă a şezătorii încăpeau câte 30 de participante, ele numărându-se de ex, de la numărul 1 de casă până la casa de şezătoare după care se continua numărătoarea pentru o altă gazdă.
Cetele feminine plăteau gazdelor ca şi cetele de feciori plata constând într-o măsură de cartofi, două fuioare, câte un cop de gaz şi trei clăci, pentru o gazdă, sau câte două fuioare şi două clăci de tors, pentru o altă gazdă, iar la o altă gazdă i se ducea câte trei, patru fuioare şi le torceau în două clăci. Cele tinere îi duceau gazdei fuioarele hehelate dacă se învoiau, bătrânele, însă, le duceau ne trase la hehelă. În afară de fuioare, se mai ofereau gazdelor şi câte patru caieri de stupă dintre care unele erau duse direct de la frângător.
Când se organizau clăcile pentru gazdă, beneficiara cinstea fetele şi nevestele cu rachiu încălzit şi câte o felie de pchită calda, căci se pregătea cu un cuptor de pâine, fiecare dintre ele participantele torcând până la unu noaptea. Uneori era necesar a scoate autorizaţie de la Primărie şi pentru gazdele şezătorilor.
Când era mai mult de tors începea activitatea lucrativă a cetelor feminine „cân lobeniţa era de un cop” ceea ce calendaristic însemna luna septembrie iar alteori în luna octombrie sau noiembrie, după ce se încheia culesul de pe câmp şi se prelungea până în martie.
Activitatea cotidiană avea loc între orele 6 seara, după ce se întuneca şi 12 sau 1 noaptea şi chiar mai târziu.
De regulă în şezători se torcea, dar ocazional vreo participantă ştrencănea(împletea) o pereche de şosete sau un recăluţ cu grabă mare sau croşeta reţe pentru ie sau pentru vreun şurţ, dar şi pentru cearşafuri de pat, ca o completare la tronul miresei. Ca o alternativă la muncă, cetele feminine încălzeau atmosfera în şezători imediat ce-şi făceau prezenţa prin povestiri curente cu privire la activităţile din gospodăriile lor şi din case, sau cu privire la copii, cele care erau şi mame, discutau, de asemenea, despre ultimele ştiri auzite de prin sat, despre ce fel de produse erau aduse la boltă şi nu lipseau nuci satirizările cu privire la unele fapte reprobabile învălmăşindu-se în discuţii şi lucruri mai personale, unele bucurii sau chiar supărări.
În şezătorile celor mici cu mamele lor în fiecare seară se derulau lecţii cu privire la cantitatea şi calitatea lucrului, atât la şezătoare , cât şi la clacă, iar cele mici luau totul de la început, cu învăţatul în primul rând.
Şcolarii din clasele mai mari îşi confecţionau lompaşe din lobeniţe având figuri antropomorfe pe care le aşezau în ferestrele caselor de şezători, producând impresie sau defilau cu ele prin întreaga aşezare până mpş Ene îi trimetea la culcare.
În vizită la cetele feminine îşi făceau prezenţa băieţii pe la 9,10 seara când şezătorile erau în putere. Dacă participantelor li se părea că băieţii ar fi întârziat, îi „sfârâiau” existând mai multe tipuri de sfrâietură: se pregăteau nişte câlţi ca o feştilă mai groasă şi se turna apă într-o tipsie sau blid. Se aprindea feştila şi se punea aprinsă în apă iar deasupra pe fitil se aşeza un pahar şi se producea un sfârâit. De fiecare dată când sfârâia feştila sub pahar se numea care băiat era solicitat în şezătoare şi pentru care fată „până când erau numiţi băieţii care ne trebuiau în şezătoarea noastră”.
În alte şezători se aşezau două fete aplecate, spate câtre spate, şi răsuceau un fuior printre picioare, făcând o feştilă lungă p+0e care o legau de piciorul unui scaun iar la capătul opus îi dădeau foc şi spuza o aruncau în sus; fetele se strângeau roată şi strigau feciorii pe nume. „După sfârâit veneau băieţii grămadă şi pe care nu-i chemam”. Băieţii mai erau duşi în şezătorile fetelor şi prin „chematul cu sucala”. „chematul cu roata de la sucală”. Fetele şi boresele învârteau roata de la sucală şi chemau feciorii: „U, mă! Nu tu mă! Da cin mă! Cutarea mă!” până când se numeau toţi băieţii care trebuiau să meargă în şezătoarea respectivă.
Când intrau băieţii în casele şezătorilor salutau potolit şi cu mult respect, îşi lăsau cojoacele la un loc, dacă era iarnă, îşi căutau din privire drăguţele, se aşezau în locurile lor, pe laiţe, sau pe canapeie şi le luau pe genunchi. La fel procedau şi ceilalţi băieţi, luau fetele pe genunchi, chiar dacă nu erau drăguţele lor, momente de la care se închega partea a doua a serii. După ce mai torceau un timp, băieţii „scoteau fetele în tindă” luându-se furcile iar fetele mergeau după furci să şi le răscumpere cu un sărutat.
Se mai obişnuia ca feciorii sa facă „pat”. Puneau cojoacele jos, pe podile, se aşeza un băiat pe cojoc şi se acoperea cu un alt cojoc, apoi îşi invitau o fată la sărutat. În continuare, băiatul respectiv pleca şi fata îşi invita un băiat şi jocul de societate se repeta de câteva ori cu alţi băieţi şi alte fete.
Băieţii mai organizau şi un alt joc comunitar „fântâna”: tot jos, ca în felul patului, dar putea să aibă loc un sărutat sau două, trei, după câţi metri erau anunţaţi de către cel sau cea în cauză care se afla căzut sau căzută în fântână.
Se mai jucau fetele şi nevestele în cerc feminin închis „trânta franceză” şi „ariciul” jocuri din şezători cu funcţii de iniţiere la vârste premartiale cât şi cu privire la fortificarea şi întărirea fiecărei participante.
Până când se întâlneau cetele de feciori, în ziua de Sf. Nicolae, băieţii „făceau şi o ţâră de joc în şezători”, ziceau unul din fluier, iar ceilalţi jucau şi interpretau strigături iar alteori cântau şi din gurii unii şi jucau ceilalţi, după care se schimbaqu.
De la întâlnirea celor două cete, băieţii mergeau în şezători cu bandele. Şi înainte de joc şi după, participantele, singure sau împreună cu băieţii, cântau doine din lirica localnică, de dragoste, de joc, însoţite cu strigături chiar dacă nu jucau: „din gură ziceau şi din mâini hărniceau”.
Uneori băieţii plecau mai devreme şi se continua activitatea serii respective în cerc feminin. Alteori rămâneau şi băieţii până la sfârşitul programului şi conduceau fetele acasă, mai discutând şi la portiţe.
Bărbaţii care aveau nevestele la şezători mergeau şi le luau acasă. Toţi şi toate ieşeau odată pornind spre case în grupuri.
Erau însă unele seri când se organizau mici petreceri cu mâncare şi băutură. Fiecare participantă ducea în şezătoare pâine, slănină, cârnaţi şi carne prăjităp din borcane, ceapă şi rachiu iar altădat sarmale, scoverzi şi alte gustări. În zile de post,îşi duceau pâine, ulei de sâmburi şi ceapă. La asemenea petrecei erau prezenţi şi băieţii cu muzicanţii de la cete, intercalându-se jocul în partea a doua a serii..Într-o zi de miercuri sau joi , după Crăciun, din toate cele 11 şezători, se pornea o mascaradă a „budihailor” pe uliţile aşezării, prin şezători, cât şi la cetele de feciori, reprezentând perpetuarea unui străvechi şi puternic cult al strpmoşilor. În ziua respectivă, se organiza un program mai cuprinzător la toate şezătorile unde se petrecea un cerc feminin închis, până către 10 seara. Câteva fete compuneau pe loc versurile necesarela yiuritul băieţilor, melodia rămânând aceeaşi de la an la an. Şi porneau cetele feminine să ziurească cele două cete de feciori la gazdele lor. Ziuritul avea loc la uşă, în ordinea sosirii. După ziuritul unei cete feminine, colindătoarele erau poftite în casă, cu ceremonialuri de moment. Viţe-judele servea cu rachiu încâlzit pe fiecare colindătoare, pe urmă muzicanţii cântau de joc şi se pornea la jucat cu o purtată, urma românească şi apoi haţegana. După acest scurt program, judele invita una sau două participante în celariul cu colacii şi fetele alegeau pentru ceata lor pe cel mai frumos şi mai mare colac, după care mulţumeau şi se retrăgeau, invitând băieţii să le întoarcă vizita, iar ele sse deplasau la gazda celeilalte cete de feciori după care se reîntorceau la gazda şezătorii lor şi petreceau în continuare în cerc feminin închis. Până către 12 noaptea îşi încheiau mascarada şi moşii şi babele, mirii şi miresele, ţiganii şi ţigăncile, cawboii şi alte măşti antropomorfe. După această oră toate cetele feminine se găseau la gazdele lor cu mesele festive întinse în aşteptarea băieţilor.
După activitatea de ziurit a cetelor de feciori de către cetele feminine, băieţii însoţiţi de cele două bande porneau pe rând la toate şezătorile să colinde cetele feminine, petreceau, jucau şi cître sfârşitul acestei activităţi de noapte, unii drăguţi ai fetelor rămâneau, iar alţii se întorceau la cetele feminine unde le erau drăguţele mai petreceau puţin şi către ziuă grupuri, grupuri, plecau spre casele lor.
Către sfârşitul sezonului de şezători, în luna martie, avea loc o ultimă petrecere în toate şezătorile dar la date diferite. La această petrecere erau prezenţi o singură dată şi bărbaţii femeilor din ceata feminină respectivă.
În general, bărbaţii căsătorţi nu agreau grupările tineretului din şezători, deoarece ei cunoşteau activităţile lucrative şi de petrecere din perioada premaritală a lor înşişi. Ei preferau, după ce-şi încheiau lucrările în gospodărie, la animale, să se întâlnească într-un loc ce le aparţinea aproape cu desăvârşire: cârciuma. Uneori o seară întreagă rămâneau lângă un părţâon de rachiu sau lângă o sticlă cu vin, punând la cale programele comunitarizatoare în legătură cu lucrările agricole din anul următor, rumegau ştiri de prin gazete, unii planificau să se încuscrească şi aveau şi alte diverse discuţii, planuri şi planificări.
Petrecerea de la ultima şezătoare din sezonul respectiv se numea în Ţara Făgăraşului Pomeana Şezătorii. La această seară, mai puţin lucrativă, se petrecea cu preparate culinare alese, tradiţionale, cu băutură şi joc, cît şi cu intercalări de interpretări corale de moment.
După puţine zile, şezătorile luau sfârşit, participantele grăbindu-se să pună războaiele de ţesut pânza să o ţeasă şi să o albească, să o înflorească la vale.
Claca a fost şi a rămas o instituţie şi un model de muncă şi într-ajutorare. Clăci se organizau în cadrul unui an întreg: în cursul unei săptămâni, luni, sezon.
Se organizau clăci de tors, îndeosebi în anotimpul rece la preot, notar, la dascăli, pădurari, boltaşi, la gazdele şezătorilor şi la gazdele de feciori şi la alţi locuitori mai înstăriţi. De asemenea „unde era casă grea şi era o singură femeie, mergeau rudele şi vecinele şi o ajutau la tors” practicând formula clăcii.
Nu era obicei de a se chema clacă, ci se anunţa în sensul că se face clacă la cutare…şi era suficient să ştie cineva căci vorba se ducea repede în toată aşezarea.
Clăcăşisele se adunau la gazdele cu clăci de tors, după programul şezătorilor şi se torcea până la miezul nopţi iar uneori până la două noaptea.
Programul de tors era intercalat cu povestiri, cu noutăţi de prin sat, cântece şi strigături ca şi la şezători. La sfârşit clăcăşiţele erau omenite cu scoverzi şi rachiu sau vin.De cele mai multe ori mergeau şi băieţii şi jucau. Înainte de plecare cântau cântecul clăcii:
Gâzdiţă, găzdiţă,
Ieşi până-n portiţă
Te uită în sus
Că stelele nus
Te uită pe cer
Că stelele pier
Găzdiţă, găzdiţă
Ia-n nume de bine
Pe aceste copile…
Că tortul cea tors
Fie-ţi de folos
Măcar că-i cam gros
Fiind de noaptea tors
Să-ţi faci poale creţe
Să umblii-n ospeţe
Şi mâneci bătute
Să umblii prin nunte
Găzdişoara noastră
Fire-ai sănătoasă
Peste an voioasă
Găzdişorul nost’
Fire-ai sănătos
Şi la pungă gros
La clăcile de secerat participau băieţi, fete, neveste şi bărbaţi. Dimineaţa clăcaşii mâncau prânzul acasă şi mergeau direct la câmp. Ca şi la celelalte tipuri de clăci, şi la şezători era obiceiul să se gătească fiecare, uneori ca şi la sărbători.
Bărbaţii dădeau cu coasa, fetele făceau mănunchii, alţi băieţi legau snopii, iar femeile adunau, făceau legături şi greblau. Munca la clăcile de secerat era insoţită de muzică Clăcarul angaja pe cineva cu fluierul sau cu vioara şi mai cântau şi lucrătorii. La amiază li se aducea mâncarea la câmp: supă de găină cu tăiţei, verze cu găluşte şi arpăcaş cu lapte. Lucrau în continuare până seara şi cinau acasă la clăcar: ciorbă cu carne, tocană de carne şi arpăcaş cu lapte, rachiu şi vin şi petreceau până către miezul nopţii iar uneori şi jucau.
Prin anii 1935-1938 se mai făcea clacă la secerat la preotul Ioan Burs, om foarte bun gospodar şi foarte bun organizator la toate lucrările.
Participanţii erau aceeaşi, fete şi neveste, bărbaţi şi băieţi, gătiţi ca de sărbătoare. Această clacă se organiza prin tradiţie la dată fixă: 30 iunie.
Dimineaţa se adunau cu toţii la gospodăria preotului unde prânzeau, după masă plecau la loc şi ajungeau cântând şi strigănd strigături şi astfel secerau cu mare spor până la amiază fiind acompaniaţi şi de către un muzicant. La prânz li se trimiteau bucatele acelea ca şi la nuntă sau la o mare sărbătoare şi băutură câte un păhărel. Spre seară se făcea buzduganul din spicele cele mai frumoase legate în forma arborelui vieţii cu trei sau mai multe ramuri. Spicele erau culese de către fete şi băieţi din mijlocul lanului de grâu, iar uneori chiar şi de secară. Când terminau de secerat se înapoiau spre casă în frunte cu băiatul care purta buzduganul, înconjurat de fete şi flăcăi şi de către toţi participanţii de a secerat cu cântări şi strigături iar lăutarul îi acompaniau:
Gâzdiţă, găzdiţă
Ieşi pân la portiţă….
Şi Dealul Mohului:
Dealul mohului
Umbra snopului
Cine se umbrează
Şi se înviorează?
Sora soarelui
Şi cu a vântului
Ele se umbresc
Şi se sfătuiesc
Care e mai mare
Şi are căutare?
Sora soarelui zise
Eu îs cea mai amre
Că frate-meu e soare
Că de când răsare
Până când asfinţeşte
Lumea o-ncălzeşte
Sora vântului zise:
Eu sunt cea mai mare
Că frate-meu e boare
Că de n-ar bori
Oamenii –ar muri
Şi cei de la plug
Şi boii la jug.
Găzdişoara noastră
Fire-ai sănătoasă
Peste ani voioasă
Dumnezeu să dea
Claia-găleata
Snopul-feldera
Şi mănunchiul-capul…
Pe unde treceau toţi locitorii ieşeau cu apă şi-i stropeau simbol propiţiator şi al belşugului de la an la an. Şi astfel ajungeau la preot acasă, câte 80-100 lucrători.
Băiatul cu buzduganul intra în casă şi înconjura masa de trei ori în direcţia acelor de ceasornic după care îl înmână preotului care îl aşeza în fereastra celarului. Li se servea apoi o cină cu bucate la alegere: supă de găină şi ciorbă de carne, sarmale cu carne, pentru care se păstra un butoi cu varză murată din iarnă, orez cu lapte şi cozonac, cât şi nelipsita prescure şi băutură şi până cinau afară la lumina lunii, le cânta muzicantul, şi pe urmă cina şi muzicantul iar mesenii interpretau cântece localnice din lirica de dragoste şi cântece de ocazie printre care: Dealul mohului, în reluare. Târziu, mult după miezul nopţi, abia se isprăvea jocul în uliţă la care participa şi activ cine se dorea după care se retrăgeau fiecare pe la casele lor, fiind mulţumitori pentru ziua întreagă, pentru sporul de la loc şi pentru petrecerea de încheieire.
Se mai organizau clăci la acoperitul caselor şi a sopurilor, când se construiau casele, până se terminau de acoperit, clăcaşii temându-se de intemperii, dpă care urma petrecerea cu mâncare, băutură şi cântări.
În timpul iobăgimii se ajuta populaţia cu formula clăcii şi la aprdosit lociunţele cu pământ.
De asemena se mai faceau clăci şi la desfăcut cucuruz, la preot şi la cei mai bogaţi.
În timpul războaielor mondiale erau frecvente clăcile la familiile cu probleme mai multe, la cosit, îndeosebi, când bărbaţii erau placeţi „câtană”.
O categorie deosebită a modului de întrajutorare a fost şi claca comunală, pe care o planificau conducătorii administrativi, notarul şi primarul, cu sprijinul direct al preotului şi a cadrelort didactice. Astfel de clăci se organizau anual şi ori de câte ori era necesar pentru curâţenia hotarului(la care participau şi şcolarii din clasele V, VI, şi VII), pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor, pentru curăţia şi corectarea talvegului, văii Ucea Mare, cât şi a celorlalte pâraie, ferindu-le de las o eroziune prea accentuată din cauza caracterului torenţial al apei.
Înregistrările s-au făcut în cadrul agapei frăţeşti duminică 23 Aug. 2009 cu ocazia vizitei Corului Parohiei "Buna Vestire" din Ucea de Sus la Biserica "Sf. Nicolae" din Ucea de Jos
La fântână, la izvor
Când eram odinioară
Trandafir de prin cetate
De când badea mi s-a dus
Pe râzori, la fântânele
Iese luna dintr-un nor
Noi suntem de la Ucea...
(interpretează Petrache Dana, Ucea de Jos)
!!! ATENŢIE !!!
Conţinutul acestui Sait este protejat de Legea Drepturilor de autor.
