Programul slujbelor 8 Sept. - 6 Oct. 2019 clicK AICI

!!! Atenţie!!! Conţinutul acestui sait este protejat de legea dreptului de autor!

Sfântul Ierarh Andrei Saguna, Mitroplitul Transilvaniei

Apărător înţelept al românilor ortodocşi, păstor cărturar al Transilvaniei şi mare chivernisitor al, vieţii bisericeşti, Sfinte Ierarhe Andrei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

     Mitropolitul Şaguna Andrei (din botez Anastasie) a fost mitropolit al Ardealului (de origine aromână). S-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 st. n.) în Mişcolţ, în Ungaria şi a trecut la Domnul la 16/28 iunie 1873 în Sibiu (înmormântat în Răşinari). Studiile gimnaziale la Mişcolţ şi Pesta (abs. 1826), superioare – de Filosofie şi Drept - la Universitatea din Pesta (1826-1829) şi de Teologie la Seminarul ortodox din Vârşeţ (1829-1832). După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo, unde a fost tuns în monahism, sub numele Andrei (24 octombrie 1833) şi hirotonit ierodiacon (februarie 1834); profesor la Seminarul Teologic din Carloviţ şi secretar al „Consistoriului arhidiecezan' de acolo (din 1834), ieromonah (29 iunie 1837), protosinghel, „asesor' (consilier) mitropolitan şi «administrator' (locţiitor) de egumen la mănăstirile Iazac (1838), apoi la Beşenovo (1841); arhimandrit şi egumen la mănăstirile Hopovo (1842), apoi la Covil (1845); după 1842 a funcţionat un timp ca profesor la secţia română a Seminarului Teologic din Vârşeţ şi „asesor' al Consistoriului de acolo. La 15/27 iunie 1846 numit „vicar general' al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; la 2 decembrie 1847 ales episcop (recunoscut la 5 februarie 1848, hirotonit la Carloviţ la 18/30 aprilie 1848); la 12/24 decembrie 1864 numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Ardealului cu reşedinţa în Sibiu.

     Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului, prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena, patriarhului ortodox sârb şi Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin sinoadele eparhiale - formate din clerici şi mireni - convocate la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864. După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), cu două eparhii sufragane - la Arad şi Caransebeş -, a convocat un Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu (septembrie-octombrie 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania (sancţionat de autoritatea de stat la 28 mai 1869), după care s-a condus Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Banat până în 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut – autonomia faţă de stat şi sinodalitatea, adică participarea laicilor (2/3) alături de clerici ( 1 / 3 ) la conducerea treburilor bisericeşti - au stat la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925 şi a celui din 1948.

     Pe tărâm cultural, a organizat învăţământul primar şi mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-1 sub îndrumarea Bisericii; preoţii parohi erau directori ai şcolii „poporale' din parohia lor, protopopii „inspectori' ai şcolilor din „tractul' lor, iar episcopul (sau arhiepiscopul), „inspector suprem' al şcolilor din întreaga eparhie, principii înscrise şi în Statutul Organic. La sfârşitul păstoririi sale, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproximativ 800 de şcoli „poporale', un gimnaziu cu 8 clase la Braşov (înfiinţat în 1850), o şcoală reală-comercială (din 1869) la Braşov, un gimnaziu cu 4 clase la Brad (din 1868). La îndemnul lui s-au tipărit peste 25 de manuale şcolare, unele în mai multe ediţii (de Sava Popovici Barcianu, Ioan Popescu, Zaharia Boiu ş.a). La Sibiu cursurile de teologie au fost ridicate de la 6 luni la un an (1846), iar în 1853 a înfiinţat un Institut teologic-pedagogic cu două secţii: teologică (doi, apoi trei ani de studii) şi pedagogică (doi, apoi trei ani de studii), cumpărând câteva case pentru nevoile şcolii şi internatului, pentru studenţii teologi şi preoţi a tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuşi sau de profesorii Institutului; a trimis numeroşi tineri la studii de specializare la Universităţile din Austria şi Germania, cu burse oferite din fondurile şi fundaţiile create de el. A avut un rol decisiv la, întemeierea şi organizarea „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român' (Astea), fund primul ei preşedinte (1861-1866); a iniţiat ziarul „Telegraful Român' (ianuarie 1853), care apare până azi.

     Ca „om politic', a îndeplinit un rol de seamă în perioada 1848-1849: preşedinte al Adunării Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3 / 1 5 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împăratului Austriei, la Innsbruck şi Viena, apoi Guvernului din Pesta. în anii următori - fie singur, fie cu alţi delegaţi ai românilor - a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanţele naţiunii române; după 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, între 1863-1865 deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor (1861) şi al Congresului naţional al românilor (1863), ambele la Sibiu; după crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcţiei „activismului' în viaţa politică a românilor transilvăneni. Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, ctitor al bisericii din Guşteriţa, lângă Sibiu; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1871), preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania' din Bucureşti.